O înțelegere științifică a tandreței materiei prime de ceai verde „Tender” nu echivalează întotdeauna cu „mai bun” atunci când vine vorba de ceai verde; alegerea depinde de potrivirea soiului de ceai cu metoda de prelucrare. Cercetările de la Universitatea Agricolă Sichuan, publicate în *Food Chemistry: X*, indică faptul că, pentru un anumit soi, stadiul „un mugur, o frunză” oferă cea mai mare prospețime, în timp ce stadiul „un mugur, trei frunze” dă o aromă mai bogată și mai moale. Soiurile specifice necesită standarde specifice de smulgere pentru a-și dezvolta profilurile unice: Taiping Houkui (derivat din soiul populației *Shidacha*) necesită „un mugure și trei frunze” în stadiul timpuriu de desfășurare, în timp ce Lu'an Guapian se bazează pe selectarea frunzelor robuste, complet desfășurate, cu muguri și tulpini îndepărtate. Judecarea tandreței izolat de soi este o abordare greșită: soiurile cu frunze mici-și-medii{- (cum ar fi Longjing și Biluochun) se recoltează cel mai bine atunci când sunt fragede, în timp ce soiurile cu frunze mari{- (cum ar fi ceaiurile verzi Yunnan și Sichuan) beneficiază de o recoltă mai matură; în caz contrar, ceaiul rezultat poate avea un gust amar sau astringent și nu are durabilitate în infuzii multiple. Aceste constatări oferă o bază științifică pentru strategiile de amestecare a exporturilor; de exemplu, piața din Africa de Vest favorizează un gust bogat, moale și o durabilitate ridicată a infuziei, făcând din materialul „un mugur, două- până la-trei frunze” o alegere ideală pentru a echilibra costul și calitatea.
